Stanciu explică super-golul înscris împotriva Israelului: Șutul de la distanță este una dintre calitățile mele

Stanciu explică super-golul înscris împotriva Israelului: Șutul de la distanță este una dintre calitățile mele
Publicat: 25/03/2018, 01:49
Actualizat: 25/03/2018, 09:04

„Mă bucur că am reușit să câștigăm. Era important pentru moralul nostru, pentru că o să ne aștepte un joc mult mai greu acasă cu Suedia. Am intrat cu poftă de joc. De fiecare dată când vin la echipa națională, doresc foarte mult să joc pentru țara mea. A fost un teren senzațional și orice fotbalist își dorește să joace pe o asemenea suprafață”, a spus Stanciu, la Pro-X.

În minutul 64, Stanciu a marcat un gol spectaculos. Mijlocașul a șutat de la 30 de metri, iar mingea s-a dus direct în poarta lui Harush. La final, mijlocașul Spartei Praga a mărturisit că șutul de la distanță este unul dintre atuurile sale.

„De obicei, când am mingea la 16-20 de metri de poarta adversă, mereu încerc să șutez. Cred că este una dintre calitățile mele bune. Îmi place foarte mult să dau la poartă, când am ocazia, nu o fac la fel de des ca înainte, dar primordial este că am câștigat, nu că am marcat eu”, a adăugat Nicolae Stanciu.

Echipa națională de fotbal a României a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), selecționata similară a Israelului, într-un meci de pregătire disputat la Netanya.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×